Înțelegerea sclerozei multiple- curs pentru asistenții medicali

MS Nurse Professional sau Asistent Medical SM este un program de instruire de tip e-learning care se adresează asistenților medicali ce își încep cariera sau doresc să se specializeze în domeniul sclerozei multiple.
Programul este coordonat de Platforma Europeană pentru Scleroză Multiplă (EMSP), în colaborare cu Organizația Internațională a Asistenților Medicali pentru Scleroză Multiplă (IOMSN) și Reabilitarea în Scleroza Multiplă (RIMS). Programul este tradus, până în prezent, în 10 limbi (inclusiv limba română) și poate fi accesat gratuit în 13 țări. Peste 4.000 de asistente medicale sunt înscrise la acest program/curs online.
Cinci module
Programul Asistent Medical SM este elaborat de experți de prim rang din domeniul SM și oferă cinci module cuprinzătoare și interactive. Fiecare modul se axează pe diferitele aspecte ale SM, formând împreună un curriculum fundamental de instruire: înțelegerea sclerozei multiple, prezentarea clinică, diagnostic și evaluare, tratament, îngrijire și suport. Fiecare modul este alcătuit dintr-o serie de sub-subiecte, cu text descriptiv, pentru care există referințe complete și opțiuni „click-on” care oferă informații suplimentare pentru aprofundare (ilustrații, grafice și clipuri video care vin în sprijinul experienței de învățare).
Durată
Timpul mediu de finalizare a acestui program este de aproximativ 30 – 35 de ore de studiu, ore ce pot fi gestionate conform programului propriu. La finalul fiecărui modul, se solicită rezolvarea unui test online, pentru care trebuie obținut un punctaj de promovare de cel puțin 75% pentru a fi eligibil în vederea obținerii certificatului.
De ce este recomandat?
Acest program a fost creat pentru a oferi sprijin în dezvoltarea cunoștințelor și competențelor corespunzătoare în calitate de asistent medical SM. La finalizarea cu succes a programului, se obține un fundament solid în toate zonele de asistență medicală în SM și se poate avansa pe calea informării care duce la statutul de Asistent Medical SM recunoscut, cu rol de susținător și intermediar pentru pacienți / familii, de educare medicală, de gestionare a simptomelor și a tratamentului. Programul poate fi accesat gratuit la www.msnursepro.org.