Pledoarie pentru poezie

Destinul doamnei Rodica Oniga, poetă și jurnalistă, autoare a mai multor volume de poezie, este legat și de viața pacienților cu hemofilie. A fost membru fondator activ în Asociația Națională a Hemofilicilor din România, alături de domnul Nicolae Oniga, omul care a pus bazele ANHR şi care, pentru peste 25 de ani, a luptat cu tenacitate pentru cauza și bunăstarea pacienţilor cu hemofilie din România. 

Dacă mergem la librărie sau la bibliotecă și vrem să citim cărți de poezie de Rodica Oniga – ce să căutăm?
Circuitul librăriilor și bibliotecilor fiind anevoios, m-a determinat să nu le distribui prin aceste rețele. Cred că doar volumul de poeme, intitulat „Destin de Sisif”, se află la Biblioteca Națională a României. În rest, poezia fiind un gen de nișă, am preferat ca volumele să le vând cunoștințelor, prietenilor. De altfel, toate tirajele volumelor mele de versuri ajung doar la 100 de exemplare.

Cum ați început să scrieți poezie și să faceți și jurnalism? Sunt două activități diametral opuse, am putea spune.
Am început să scriu din clasele primare, când participam, bineînțeles, și la diverse concursuri literare. Astfel, am obținut premii, mențiuni. Faptul că eram apreciată m-a încurajat să pot să scriu și în domeniul socialului, la diferite publicații, despre durerile și bucuriile oamenilor.

Care sunt temele principale pe care le abordați în poemele dumneavoastră?
Temele principale abordate sunt diverse: copilăria, adolescența, maturitatea, jocul, istoria, iubirea, natura, timpul, destinul, moartea.

În această eră a tehnologiei și a digitalizării când totul se derulează cu viteză, mai are lumea timp să citească poezie?
Cine are sensibilitate, cine vrea să își îmbogățească creativitatea, vocabularul, imaginația, emoțiile, acela care dorește să înțeleagă și să se familiarizeze cu acest gen de artă, își poate crea un timp de suflet. Astfel, timpul cu sufletul tău, este tema pe care am preferat-o, în recentul volum intitulat „Cu partea mea de suflet”, apărut la Editura Amurg sentimental, anul acesta.

Destinul dumneavoastră este legat și de viața pacienților cu hemofilie, fiind membru fondator activ în Asociația Națională a Hemofilicilor din România (ANHR). Ce ne puteți spune despre activitatea alături de soțul dumneavoastră, domnul Nicolae Oniga, cel care a pus bazele ANHR, în beneficiul pacienților?
Soțul meu a fost președintele Asociației Naționale a Hemofilicilor din România, eu și cu el fiind printre membrii fondatori. Soțul meu a susținut enorm această comunitate. Fără modestie, spun, poate cea mai puternică comunitate de pacienți din România, a fost ANHR. Și cred că este și acum. Tot timpul, vreme de peste 25 ani și-a făcut auzită vocea. Comunica foarte bine și insistent cu autoritățile. Numai cineva care are determinare, dăruire, care luptă pentru o cauză necontenit – drepturile pacienților cu hemofilie, poate aduce o asociație la un nivel egal cu nivelul asociațiilor dinafara țării. Eu i-am fost alături toată viața și l-am încurajat necontenit. Puțini dintre noi își sacrifică timpul lor personal. El a făcut-o. S-a salvat și pe el și pe cei din comunitate.

Poate poezia să fie privită ca o formă de terapie prin artă care contribuie la o stare de bine atât de necesară pacienților?
Desigur! Poezia, chiar este indicată ca formă de terapie, contribuind la o stare de extaz, de simțire adâncă, de împlinire, de regăsire, de armonie, foarte necesară nu doar pacienților, dar și oamenilor sănătoși.

Dacă ar fi să descrieți într-un vers timpurile pe care le trăim acum, care ar fi acesta?
Timpurile pe care le trăim în prezent sunt: haos, incertitudine, frică, dar totodată trecem și prin perioade de speranță, bunătate, frumos, prețuire, respect.

 

Poveste de iubire

Cu partea mea de suflet abia alerg.
Cu partea mea de suflet mă reculeg.
Cu partea mea de suflet neclintit merg,
și binecuvântez cuvintele de a mai scrie
pentru iubitul meu închipuit și doar alerg.
Cu partea mea de suflet fără doruri,
te-am visat, blestemată tandrețe, iubite,
că erai șoaptă și suspin în cerul meu de ispite.
Cu partea mea de suflet amețitor și întreg,
m-ai îmbătat și m-ai secătuit de vindecare să mă dezleg.
Cu partea mea de suflet freamăt fără sfârșit,
tot mă rostogolesc spre cuvântul arzând a infinit.
Și doar mă uit cum nu ți-am fost culoare,
cum nu și-am fost o zare peste lumea din soare,
și iar o slovă am rămas între ademenite ruine
și iarăși răsăritul uscat nu se mai deschide.

(volumul de poezie „Cu partea mea de suflet”, Editura Amurg sentimental)