Primul – ajutor: cum vă dați seama dacă persoana de lângă voi a suferit un AVC?

Primul – ajutor: Accidentul vascular- cerebral (AVC) este o afecțiune a creierului, provocată de împiedicarea circulației sângelui într-o anumită zonă, fapt ce are drept consecință moartea celulelor cerebrale neirigate și neoxigenate.

Primul – ajutor în AVC: Aceste celule se distrug în câteva minute, alteori în câteva ore de la momentul afectării circulației locale. Ca urmare, partea corpului controlată de zona din creier distrusă nu mai poate funcționa normal, iar pacientul are deficite neurologice brusc instalate, ce necesită terapie de urgență.

”În funcție de importanța și de mărimea zonei cerebrale afectate, pot apărea consecințe grave: moarte sau invaliditate pe termen lung. De aceea, este importantă prevenirea AVC iar, în momentul în care totuși acesta se produce, este importantă intervenția medicală rapidă, tratamentul în timp util putând să micșoreze distrugerile cerebrale și complicațiile”, a explicat conf. dr. Adriana Dulămea, șef Secție Neurologie, Institutul Clinic Fundeni.

Tipuri de AVC

Lipsa circulației sângelui se poate produce în mai multe situații:

-prin ruperea vasului de sânge – apare astfel un AVC hemoragic (hemoragie cerebrală)

-prin blocarea vasului de sânge cu un cheag (tromb)- apare astfel un AVC ischemic (infarct cerebral); dacă această blocare este trecătoare, cu o durată sub 60 de minute, denumirea folosită este de accident ischemic tranzitor (AIT), caz în care nu apar leziuni cerebrale permanente. Dar AIT este un semnal important de alarmă, deoarece poate fi urmat, în zilele ce îi succed, de un AVC constituit. AVC ischemic este cel mai frecvent tip de AVC.

Simptome AVC

Primul- ajutor: Semnele unui AVC se dezvoltă rapid, în decurs de câteva minute, cel mult ore. Este importantă reținerea momentului când au început aceste manifestări, deoarece durata de la debut până la ajungerea la spital poate influența opțiunile de tratament.

Pacienții pot avea unul sau mai multe dintre următoarele semne sugestive de AVC:

  • Dificultăți de vorbire: fie nu pot pronunța corect, fie nu înțeleg cuvintele care le sunt adresate. Pacientul poate fi testat prin întrebări simple, în care i se cere să vorbească: să-ți spună numele, să denumească un obiect obișnuit (de exemplu cană, pix), să repete o propoziție sau să spună zilele săptămânii. Testarea capacității de a înțelege vorbirea se face cerându-i să execute câteva comenzi simple: să scoată limba, să deschidă gura, să închidă ochii.
  • Paralizia (imposibilitatea mișcării) sau slăbiciunea musculară (scăderea forței) a unui membru superior, a unui membru inferior sau a unei părți a feței. De obicei este afectată una dintre cele două jumătăți ale corpului, dreapta sau stânga. Pacientul poate fi testat cerându-i-se să ridice ambele brațe deasupra capului, să ridice câte un membru inferior de pe podea sau de pe planul patului sau să încerce să zâmbească. Orice asimetrie semnificativă între partea stângă și partea dreaptă poate sugera un AVC.
  • Tulburări de vedere la un ochi sau la amândoi ochii: vedere încețoșată, dublarea imaginii
  • Durere de cap: o durere bruscă, severă, însoțită de vărsături, amețeli sau modificarea stării de conștiență poate sugera un AVC hemoragic
  • Probleme cu echilibrul: dezechilibrări, amețeli, pierderea direcției de mers sau a coordonării, căderi neprovocate
  • Pierderea stării de conștiență
  • Pierderea sensibilității pielii pe un membru superior, membru inferior, parțial pe față, de obicei de aceeași parte a corpului (stânga sau dreapta).

”Trebuie imediat anunțat Serviciul de Ambulanță, pe de o parte pentru a evalua cu prioritate pacientul, dar, pe de altă parte, pentru a-l transporta rapid la cel mai apropiat spital de urgență pentru diagnostic și tratament, deoarece fiecare minut contează, riscul de a rămâne cu dizabilități fiind mai mare pe măsură ce timpul trece”, a subliniat specialistul.