Scăderea LDL- colesterolului după un infarct reduce rata complicațiilor cardiovasculare
La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct miocardic – complicație prevenibilă și tratabilă a aterosclerozei.
Pe lângă tratamentul intensiv al fiecărui factor de risc cardiovascular, scăderea cât mai rapidă a LDL-colesterolului (cu atingerea țintelor în cel mult 12 săptămâni), la pacienții ce au suferit un infarct de miocard, reduce rata de complicații cardiovasculare și crește supraviețuirea, atrage atenția Fundația Română a Inimii.
În România, doar 9% dintre pacienții cu factori de risc cardiovascular ating ținta pentru LDL-colesterol, conform rezultatelor unui studiu comunicat recent la Congresul European de Ateroscleroză. Registrul Suedez (SWEDEHEART) ne arată că 80% dintre pacienții cu infarct miocardic acut au nevoie de cel puțin 2 medicamente pentru atingerea țintelor de LDL-colesterol (jumătate dintre ei au nevoie chiar de 3 medicamente).
Pacienții cu infarct miocardic sunt trimiși, la externarea din centrele de tratament invaziv al evenimentului acut coronarian, către medicii din teritoriu. Controlul rapid și optim al factorilor de risc, în primul rând al nivelului de LDL-colesterol, are un rol vital. Este decisivă, așadar, comunicarea și colaborarea eficientă între cardiolog – pacient – medic de familie.
În aceste condiții, Fundația Română a Inimii implementează un model optimizat de Scrisoare Medicală, în cadrul unui proiect dedicat centrelor ce fac parte din Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut derulat de Ministerul Sănătății. În primă etapă sunt incluse 5 unități sanitare: Clinica de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenta din București, Centrul de Cardiologie din Craiova, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș și Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
„Utilizarea unei Scrisori Medicale personalizate la externarea pacienților cu infarct miocardic, cu specificarea țintelor de atins pentru LDL-colesterol, precum și cu asumarea acestora, nu doar de către medicul cardiolog, ci și de către pacient și de către medical de familie, va reprezenta un succes important”, a afirmat prof. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Fundației Române a Inimii.
“Implicarea medicilor cardiologi și a medicilor de familie, precum si informarea clară a pacienților cu privire la pașii terapeutici de urmat după un infarct miocardic, sunt priorități ale acestui proiect”, a adăugat dr. Rodica Tănăsescu, fost președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.
“Misiunea oricărei organizații ce sprijină pacienții cu boli cardiovasculare este nu doar să informeze corect și să ajute la conștientizarea riscurilor de complicații și deces, ci mai ales să faciliteze accesul către atitudinea optimă ce reduce la minimum aceste riscuri”, a completat și prof. dr. Dan Gaiță, membru în Comitetul Director al European Heart Network.