Ziua Astmului. Spirometrii gratuite la Spitalul Colțea
Controlul astmului. Nu vei ști cât de mult valorează respirația până când nu vei mai putea respira.
Pare un slogan ca multe altele, dar, pentru persoanele care suferă de astm, mai ales pentru cele cu astm sever, este o realitate ”sufocantă”. De Ziua Mondială a Astmului, marcată anual în prima zi de marți a lunii mai, specialiștii pneumologi au atras atenția că boala poate fi controlată dacă este depistată la timp și tratată eficient. În acest context, medicii insistă ca românii să facă testări periodice (spirometrii), să evalueze detaliat simptomele împreună cu medicul și, cel mai important, să ia tratamentul cu acuratețe.
Printre simptomele care ar trebui să vă dea de gândit se numără: respirație șuierătoare, tuse mai severă, în special noaptea, eczeme, febra fânului (rinită alergică), răceli care durează mai mult de zece zile, etc. Toate acestea ar trebui să vă trimită la medicul specialist, care poate face spirometrie- cea mai simplă, neinvazivă și nedureroasă investigație pe care o puteți face pentru a depista eventuale probleme respiratorii. Anul acesta, oricine dorește să efectueze spirometria gratuit poate merge, pe 11 și 12 mai, între orele 10.00 și 17.00, la Spitalul Colțea din București (intrarea dinspre Bd. I.C. Brătianu) unde vor avea la dispoziție patru aparate de testare.
”Astmul afectează căile respiratorii și nu poate fi vindecat, dar poate fi ținut sub control cu ajutorul tratamentului. Dar pentru aceasta, trebuie ca boala să fie depistată. Scopul tratamentului este reducerea și prevenirea atacurilor de astm, denumite și episoade sau crize, care se manifestă prin tuse, dispnee, respirație șuierătoare, senzație de sufocare, anxietate, etc”, a atras atenția prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medic pneumolog, președintele Societății Române de Pneumologie. Ea a mai avertizat că schimbările climatice și poluarea au un impact direct asupra sănătății plămânului, iar creșterea continuă a temperaturilor va conduce la creșterea poverii astmului.
Tratament personalizat în astmul sever
Potrivit estimărilor, în România există aproximativ un milion de persoane cu astm, însă între 5 și 10% dintre acestea suferă, de fapt, de astm sever, o formă a bolii care nu mai poate fi controlată doar cu terapia standard. ”Pentru pacienții cu astm avem aproape toate terapiile la care au acces și alți pacienți europeni. Însă astmul sever reprezintă o categorie aparte, care necesită un tratament personalizat, care au nevoie de terapii suplimentare – terapiile biologice. Pacienții cu astm sever au o calitate a vieții scăzută, au simptome zilnice, fac exacerbări frecvente, se internează des, lipsesc de la școală/serviciu, au activitate fizică limitată. Deși reprezintă doar 10% din totalul pacienților cu astm, consumă aproximativ 50% din resursele alocate”, a subliniat prof. dr. Florin Mihălțan, pneumolog, președintele Secțiunii de Somnologie a Societății Române de Pneumologie.
În ceea ce privește accesul acestei categorii de pacienți la terapiile biologice, ”existența unui program național dedicat astmului sever le-ar aduce numeroase beneficii bolnavilor. În fiecare săptămână, unul din cinci pacienți cu astm sever suferă o criză atât de severă încât nu poate nici măcar solicita ajutor”, a mai spus prof. dr. Ruxandra Ulmeanu.