Mișcarea reduce riscul de rănire la bărbații în vârstă

Un nou studiu international arată că mişcarea efectuată regulat de către bărbații în vârstă reduce riscurile unei răniri serioase provocate de căzături. ”Un program regulat de activități fizice este mult mai eficient, din punct de vedere al reducerii riscului provocat de căzături, la bărbați decât la femei”, spune dr. Thomas Gill, profesor în geriatrie la Universitatea Yale.
Căzăturile sunt principalul motiv de rănire în cazul bărbaților cu vârsta de peste 70 de ani, iar studiile arată că mişcarea moderată poate reduce efectele acestora. Studiul a inclus peste 1.600 de bărbați și femei cu vârste cuprinse între 70 și 89 de ani, care anterior nu practicau niciun fel de mișcare, și care au fost desemnați aleatoriu unor programe de exerciții fizice moderate sau de educație în sănătate. Sesiunile de activități fizice au inclus mersul pe jos și antrenamente de flexibilitate, forță și echilibru. Comparativ cu cei din grupul de educație în sănătate, bărbații care au efectuat exerciții fizice au prezentat un risc cu 38% mai mic de a suferi răni serioase în urma căzăturilor, cu 53% mai mic de a suferi fracturi în urma căzăturilor și cu 59% mai mic de a necesita spitalizare în urma căzăturilor.
Bărbații din grupul sportiv și-au îmbunătățit nivelurile de pregătire fizică mult mai mult decât femeile. De asemenea, s-au constatat îmbunătățiri semnificative ale mersului, echilibrului și puterii musculare, au atras atenția cercetătorii.
”Rezultatele acestui studiu susțin continuarea evaluării activității fizice la persoanele vârstnice și posibilitatea implementării unui astfel de program la scară largă, în comunități”, a explicat Gill.
Sursa: Medline Plus





