Numărul persoanelor vârstnice, în creştere dramatică

Numărul persoanelor în vârstă continuă să crească, la nivel global, ajungând la o rată fără precedent. Astăzi, 8,5% din populaţie (617 milioane persoane) are 65 de ani sau mai mult.
Potrivit unui nou raport “O lume care îmbătrâneşte- 2015”, se aşteaptă ca acest procent să ajungă la 17% până în anul 2050. Raportul analizează tendinţele demografice, de sănătate şi socioeconomice care acompaniază creşterea numărului persoanelor vârstnice. Potrivit acestuia, oamenii trăiesc mai mult, dar asta nu înseamnă neapărat că trăiesc mai sănătos. Creşterea numărului persoanelor vârstnice impune câteva schimbări în sistemele de sănătate la nivel global.
Raportul “O lume care îmbătrâneşte- 2015” conţine informaţii detaliate despre speranţa de viaţă, echilibrul dintre sexe, sănătate, mortalitate, dizabilitate, sisteme de sănătate, forţă de muncă şi pensionare, pensii şi sărăcie. Multe ţări din Europa şi Asia se confruntă cu acest fenomen, iar în unele cazuri situaţia este mai gravă decît în Statele Unite ale Americii. “Având în vedere că îmbătrânirea populaţiei afectează atât de multe aspecte ale vieţii- nevoia de îngrijire medicală pe termen lung, pensiile, locurile de muncă şi şomajul, transporturile, locuirea- existgă un potenţial imens de a învăţa unii din experienţa altora”, este de părere John Haaga, Ph.D., director al Diviziei de Cercetări Sociale şi Comportamentale din cadrul NIA (National Institute on Aging).

Concluzii
• Se estimează că, în următoarele 3 decenii, numărul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani din SUA aproape se va dubla, de la 48 milioane la 88 milioane până în 2050.
• Până în 2050, speranţa de viaţă globală la naştere va creşte cu aproape 8 ani, urcând de la 68,8 ani la 76,2 ani.
• Numărul persoanelor mai bătrâne de 80 de ani aproape se va tripla până în 2050, urcând de la 126,5 milioane la 446,6 milioane. În unele ţări din Asia sau America Latină, numărul acestora va creşte de aproape 4 ori până în 2050.
• Numărul bolilor netransmisibile în rândul populaţiei vârstnice reprezintă principala problemă de sănătate publică. În ţările cu un nivel de trai scăzut (multe dintre ele situate în Africa), populaţia vârstnică suferă atât din pricina bolilor netransmisibile, cât şi a celor transmisibile.
• Factorii de risc, precum consumul de tutun şi alcool, consumul insuficient de fructe şi legume şi nivelul scăzut de activitate fizică, contribuie, direct sau indirect, la povara globală a îmbolnăvirilor. Raportul a evidenţiat modificări în cazul anumitor factori de risc: consumul de tutun a fost interzis în unele ţări cu venituri crescute, în timp ce majoritateta fumătorilor trăiesc în ţări cu un nivel mediu sau scăzut al veniturilor.

Sursa: http://www.nih.gov/