Akeso clinic: minimizarea efectelor toxice ale poluanților asupra sănătății

Conf. dr. Carolina Negrei- Akeso clinic

În contextul complexității patologiilor întâlnite în societatea contemporană, devine din ce în ce mai necesară raportarea tratamentelor la integralitatea persoanei, punând accentul pe o abordare holistică, adaptată fiecărui pacient, ca individ unic. Cu această perspectivă, conf. dr. Carolina Negrei a pus bazele Akeso clinic în București, o clinică dedicată medicinei integrative.

Un avantaj deosebit al abordării holistice propuse de medicina integrativă îl constituie posibilitatea de identificare a semnelor precoce de dezechilibru potențial generator de boală, anterior manifestării clinice a patologiilor severe. Astfel, în cadrul programului de evaluare a toxicității, specialiștii Akeso recomandă analize de laborator amănunțite, cărora li se alătură o analiză a mediului pacientului, pentru a putea determina care sunt sursele de toxicitate la care acesta este expus și care sunt modalitățile prin care se poate proteja de supraexpunere în viitor.

În condițiile vieții cotidiene, sursele expunerii la substanțe sau amestecuri chimice toxice par să fie de mediu și ocupaționale, dar și provenite din depozitările necontrolate de deșeuri periculoase și utilizarea lor pe scară din ce în ce mai largă, precum și din acumularea tot mai mare de poluanți chimici, în special din clasa poluanților organici persistenți. Pentru protejarea împotriva bolilor asociate cu expunerea la poluanți din mediu sau intervenție în această direcție nu există „soluții” facile, din cauza acumulării acestora în organismul uman, ceea ce face ca diagnosticul și strategiile de remediere prin eliminarea acestor substanțe să fie extrem de dificile și costisitoare.

De la deodoranți, parfumuri, produse cosmetice și de îngrijire personală și până la noxele emise de automobile, fumul de țigară sau chiar alimente consumate, starea de sănătate a omului contemporan este influențată de mediul în care el își desfășoară activitatea.

Un exemplu îl constituie efectele nocive asupra sănătății exercitate de expunerea la bifenilii policlorurați, care se pot accentua din cauza ingestiei anumitor grăsimi alimentare, în timp ce consumul de fructe și legume bogate în substanțe nutritive antioxidante și antiinflamatoare sau compuși bioactivi poate oferi protecție împotriva unei astfel de acțiuni.

Conștientizând, în același timp, dovezile fără echivoc referitoare la contribuția expunerii la diversele substanțe chimice sau poluanți de mediu la deteriorarea stării de sănătate, precum și la patologia multor boli asociate cu înaintarea în vârstă, echipa de specialiști a Akeso clinic abordează problematica individuală a pacientului și din această perspectivă.

Ce putem face pentru sănătate?

”În primul rând, ne sfătuim pacienții să se informeze corect, să citească etichetele produselor cosmetice sau de curățenie pe care le folosesc și să aleagă, pe cât posibil, produse cu formule mai blânde, chiar dacă asta înseamnă că, uneori, trebuie să renunțe la unele dintre preferatele lor. Dacă există întrebări cu privire la anumite ingrediente sau compuși chimici, este foarte util să le notăm și să le discutăm cu medicul, pentru a putea înțelege care sunt efectele lor.  Iar pentru că pandemia ne-a determinat să ne retragem în case și să petrecem foarte mult timp în spații închise, recomandăm ca aerisirea spațiilor locuite să fie dublată de folosirea unui purificator de aer. Desigur, deși s-a mai menționat, nu putem trece cu vederea importanța unor obiceiuri sănătoase de consum – și renunțarea la fumat.

Mai departe de aceste sfaturi generale, fiecare dintre noi este supus unei combinații unice de factori de mediu și de substanțe chimice cu o toxicitate mai ridicată sau mai scăzută, iar o analiză personalizată este singura cale de a ajunge la niște concluzii practice, care să facă o diferență reală în viața de zi cu zi. Prin intermediul programului Akeso clinic de evaluare a toxicității, ne propunem să deschidem o discuție amănunțită cu pacienții noștri, pe baza unor analize de laborator și considerând factorii individuali de risc”, explică specialistul.