Artroza, cea mai frecventă suferinţă articulară

Bolile reumatice, printre care şi artroza, au costuri medicale și sociale atât de importante încât se transformă într-o adevărată problemă de sănătate publică. Medicamentele cu care se tratează artroza, de exemplu, nu sunt scumpe, dar costurile indirecte legate de complicații și afectarea capacității funcționale a pacienților cresc costurile acestei boli.
Date din Statele Unite arată că artroza determină peste 440.000 de protezări de genunchi și aproape 200.000 de protezări de șold pe an, situație care crește enorm costurile. La fel se întâmplă și la noi în țară, iar mărirea speranței de viață va determina creşterea acestor cifre în viitor, atrage atenția asist. univ. dr. Andra Bălănescu, conferențiar universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, medic primar medicină internă și reumatologie la Spitalul Clinic „Sf. Maria”
Boala artrozică este costisitoare pentru că afectează un număr mare de persoane care ajung să-și piardă, pe măsură ce trece timpul, capacitatea funcțională: 30% din pacienți nu pot merge pe jos 300 m, 28% nu pot urca 10 trepte, 25% cară cu dificultate o greutate de 25 kg. Boala artrozică este o suferinţă socotită de mulţi „ruda săracă a bolilor reumatice”, tocmai din cauza unor caracteristici care o impun atenţiei: răspândirea şi frecvenţa. Artroza este de departe cea mai frecventă suferinţă articulară şi a doua cauză de invaliditate la persoanele de peste 50 de ani, după boala ischemică coronariană, ceea ce atrage după sine un impact economic enorm. Incidenţa ei creşte cu vârsta, fiind maximă între 55 și 75 de ani.
Pentru bolile reumatice de tip inflamator situația este diferită. În această categorie intră suferințe complexe, ca poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, spondilartritele, artrita psoriazică sau vasculitele. Tratamentele inovatoare de care aceste boli beneficiază în prezent sunt foarte scumpe, dar administrate precoce pot opri progresia acestor boli și îi pot reda pe pacienți societății.
Sursa: http://politicidesanatate.ro/





