Cancerul de prostată – de la screening la abordări terapeutice

Cancerul de  prostată este unul din cele mai des întâlnite tipuri de cancer la bărbați. Statisticile arată că 7 din 10 bărbați cu vârsta de peste 40 de ani dezvoltă cancer de prostată.

„În privința incidenței, statistica din Globocan arată că, în mod particular, în România incidența este aproximativ la jumătate din ceea ce este înregistrat în UE – adică 63 la 100.000 pacienți, media europeană fiind de 150 la 100.000 de pacienți”, potrivit dr. Mircea Dediu, medic primar Oncologie medicală. În opinia specialistului, aceasta se explică prin faptul că incidența s-ar datora unui screening redus spre deosebire de alte țări europene, dar nu este singura explicație plauzibilă și nu este total exclus ca, realmente, la noi în țară, comparativ cu celelate țări, să avem o incidență mai mică de cancer de prostată.

Screeningul – între da și nu

În privința screeningului, lucrurile pe plan mondial sunt destul de controversate, în sensul că nu peste tot se agreează ca fiind o modalitate unanim acceptată și implementată în practică într-un mod organizat. În SUA se recomandă a se începe activitatea de screening  în jurul  vârstei de 50-55 de ani, până la 69 de ani, în UE se recomandă a se face în jurul vârstei de 50 de ani. Pentru pacienții care au antecedente în familie de cancer de prostată, se scade această vârstă, până la în jur de 45 de ani. „În tot cazul, rezultatele și beneficiile activității de screening sunt controversate, așa cum spuneam, și este foarte greu de identificat care sunt beneficiile reale ale acestui proces. Pentru că studiile nu prezintă în mod evident ca există o îmbunătățire  a ceea ce înseamnă supraviețuirea globală a pacienților care au făcut screening  față de cei care nu au urmat acest proces”,  a declarat dr. Mircea Dediu în cadrul dezbaterii FightingCancer360.

Abordarea terapeutică multidisciplinară

În opinia specialistului, „pentru diagnostic, există în mod evident o implicare multidisciplinară, în care medicul urolog este cel care, practic, identifică pacientul suspicionat a avea un neoplasm al prostatei. El este cel care practică puncția prostatică, care trimite la rezultatul anatomopatologic și care confirmă neoplazia. După care, sigur, urmează procedurile imagistice, de stadializare. Odată acestea făcute se decide, în măsura în care este un stadiu localizat, o terapie locală – chirurgie sau radioterapie. În stadiile avansate, metastazice, avem tratamentele sistemice.” Medicul de familie are și el un rol important în această abordare multidisciplinară, deoarece el ridică suspiciunea unui cancer de prostată și îl trimite pe pacient, mai departe, către specialistul urolog.

„Medicul urolog va evalua din punct de vedere clinic, prin tușeu rectal, pacientul în momentul în care identifică o prostată mărită sau dacă este o tumoră prostatică. Trebuie să procedeze la puncția cu biopsie și la documentarea diagnosticului. Odată diagnosticul precizat, așa cum spuneam, există 2 mari situații clinice – când cancerul este localizat, tratamentul se axează pe terapia locală. Cazurile fără invazii ganglionare, fără invazii ale țesuturilor periprostatice se pretează la intervenție chirurgicală. Aici este prioritar rolul medicului chirurg urlog care, în funcție de aparatura pe care o are la dispoziție, va proceda la prostatectomie cu limfodisecție. Există și chirurgia robotică, care ocupă un loc extrem de important,  acolo unde este disponibilă,  pentru a se realiza acest tip de intervenție”, adaugă dr. Dediu.

Apoi, cazurile care nu sunt pretabile la intervenție chirurgicală vor fi abordate de radioterapeut, care va evalua extensia tumorală și va face un plan de radioterapie.

În jurul acestor terapii locale se administrează și tratamentele de supresie androgenică și aici este locul oncologului medical de a realiza, prin medicația adecvată, o supresie de secreție de testosteron care va diminua volumul tumoral și va asigura o eficiență sportită a procedurilor de radioterapie. Acolo unde se combină supresia androgenică cu radioterapia, beneficiile sunt mai importante decât atunci când se face radioterapia singură.

Pentru stadiile metastazice, în ultimul timp, s-au adus pe piață multiple medicamente.  ”Pe de o parte, sunt cele de tip endocrin, care asigură o blocare a receptorilor de testosteron sau supresia producției de testosteron. Pe de altă parte, chimioterapicele, mai noi sau mai vechi, trebuie în așa fel secvențializate încât să ofere un maximum de beneficii atât din punct de vedere al supraviețuirii și al intervalului liber de progresie, dar și din punct de vedere al calității vieții. Aici intervine știinta și arta medicului oncolog care trebuie să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărui pacient și de evoluția tumorală, cum să aducă în terapie diverse medicamente”, a mai explicat specialistul.

Metode terapeutice noi

Din punct de vedere al medicației, ne aflăm foarte aproape, dacă nu similar, cu ceea ce este disponibil în străinătate.  Poate că o evaluare imagistică cu acel PET PSMA, o modalitate de evaluare a metastazelor care nu sunt vizibile prin metodele imagistice clasice și care deocamdată nu există la noi în țară, ar fi ceva ce în unele situații s-ar putea recomanda.

Referitor la radioterapie, până nu demult problema aparatelor de radioterapie era una extrem de serioasă și, din acest punct de vedere, ne aflam cu mult în urma altor țări europene.  În momentul de față, practica privată  a preluat o parte din această sarcină și acum toate  centrele private  se află în contract cu casele de asigurări de Sănătate și pot să adminstreze radioterapia cu  tehnici extrem de performante. În acest câmp, al radioterapiei,ar fi multe de făcut, dar oricum este o situație mult îmbunătățită față de ceea ce avem acum 5-10 ani.  Din punct de vede al brahiterapiei, aceasta este o tehnică pretențioasă, care necesită  aparatură adecvată, dar și cunoștințe și training medical corespunzător”, a concluzionat dr. Dediu.