Mai este chimioterapia obligatorie în cancerul de sân?

Chimioterapia efectuată înainte de celelalte etape de tratament poate reduce volumul tumoral și poate duce operația de la o mastectomie la o chirurgie conservatoare.

Specialiștii atrag atenția tuturor femeilor asupra importanței autoexaminării sânilor și a investigațiilor imagistice (ecografie, mamografie) care pot depista precoce un cancer de sân. Afecțiunea este pe primul loc în rândul cancerelor la femei atât în România, cât și în întreaga lume. Depistat preoce, el este vindecabil, însă abordul acestei boli este unul multidisciplinar- este nevoie de o echipă de specialiști care să ofere diagnosticul și tratamentul acestor afecțiuni.

”Acesta este motivul pentru care se dezvoltă Centrele de sân, unde  sunt disponibili toți medicii necesari tratamentului acestei patologii, care au o conduită comună, au aderența fluxurilor și se câștigă foarte mult timp pentru pacientă.  De la momentul punerii diagnosticului și al începerii tratamentului, totul este integrat într-un singur spațiu, iar rezultatele sunt net superioare. Pacienele sunt îndrumate ținit către niște centre specializate, care oferă tot ce este mai actual în tratamentul bolilor de sân”,a  explicat dr. în științe medicale Simona Filip, coordonator Centrul Sânului, Ponderas Academic Hospital.

În ceea ce privește tratamentul cancerului de sân, progresele sunt uriașe. Dacă, în trecut, chimioterapia speria femeile din cauza efectelor secundare, acum există teste care arată dacă acea tumoră răspunde la chimioterapie, care nu mai este obligatorie în orice situație. ”Toate tratamentele sunt particularizate la cazul respectiv și avem în arsenalul nostru o grămadă de metode ca să determinăm dacă pacienta are nevoie de un anumit tip de tratament. O bună colaborare și coordonare a tratamentului, un consens al întregii echipe este esențial. Chiomioterapia poate duce la un downstaging. Chimioterapia efectuată înainte de celelalte etape de tratament poate reduce volumul tumoral și poate duce operația de la o mastectomie la o chirurgie conservatoare”, a mai afirmat specialistul în cadrul celei de-a IV-a ediții a Congresului Clubului Regal al Medicilor.

Teste genetice

Din experiența medicilor, sunt foarte multe paciente care optează pentru mastectomie pentru a evita o radioterapie, sunt paciente în vârstă care nu își doresc o reconstrucție, sunt paciente tinere care fac mastectomie în scop profilactic, pentru a nu dezvolta un cancer mamar când vin cu o încărcătură genetică. ”Există teste genetice care pot cuantifica riscul unei paciente de a dezvolta un cancer de sân la un moment dat pe parcursul vieții. Dacă riscul este foarte mare, pacienta optează pentru o mastecomie, pentru a nu trăi cu acestă sabie deasupra capului. Altfel, pacienta se poate investiga periodic, mai des decât alte femei, pentru a descoperi un eventual cancer cât mai precoce. Însă medicul trebuie să-i expună pacientei toate opțiunile cât mai exact și mai realist”, a  atras atenția dr. Simona Filip.

Mamografia- cât de des?

După vârsta de 40 de ani, mamografia ar trebui efetuată o dată la 2 ani, cu o frecvență mai mare la recomandarea medicului, dacă au fost depistate leziuni suspecte, cu potențial de evoluție nefavorabilă. După vârsta de 18 ani, o ecografie mamară bilaterală non – iradiantă, non – invazivă este recomandată oricărei femei.

În scopul diagnosticării cât mai precoce a cancerului de sân, Ponderas Academic Hospital derulează, până la sfârșitul lunii octombrie, o campanie de screening. În cadrul campaniei, consultul senologic este gratuit, mamografia (recomandată femeilor cu vârsta de peste 40 de ani) are un discount de 30%, iar ecografia (recomandată femeilor mai tinere de 40 de ani) are un discount de 50%.