Numărul donatorilor, insuficient: câte transplanturi au fost realizate în 2019?

Transplanturi: 210 pacienţi au fost identificaţi în moarte cerebrală, dintre care 65 au devenit donatori, de la începutul anului şi până în prezent.

”Rata de refuz a fost de 22%  (n.r. în cazul pacienților în moarte cerebrală). Numărul de transplanturi de la donatori în moarte cerebrală realizate a fost: 6 de cord, 3 de plămân, 48 de ficat și 115 de rinichi De asemenea, au fost realizate 7 transplanturi de ficat și 46 transplanturi de rinichi de la donatori în viață”, a anunțat dr. Radu Zamfir, director executiv al Agenției Naționale de Transplant. Din păcate, alte câteva mii de români așteaptă un organ care să le salveze viața. În prezent, autoritățile din România au discutat cu organismele similare din Bulgaria și Republica Moldova, pentru a stabili o colaborare în domeniul transplantului. În privința colaborării cu Eurotransplant, Radu Zamfir a mai anunțat că au fost exportate 4 corduri, un ficat și au fost raportați 8 plămîni (în 4 situații nu s-a putut preleva organul). ”Negocierile cu Eurotransplant au demarat în direcţia acceptării ţării ca observer”, a precizat directorul executiv ANT.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că una dintre priorităţile mandatului său este de a revigora şi a dezvolta „şi mai mult” activitatea de transplant din România. „Vreau să încurajez profesionişti din domeniu de la toate nivelurile în a relua şi a continua această activitate atât de importantă pentru România. (…) Suntem în Europa şi trebuie să aducem activitatea de transplant la un nivel european cu care să ne mândrim. Ştiu că am avut un moment acum câţiva ani când a existat un vârf de activitate, după care o scădere dramatică. Mi-a părut foarte rău să aud de la una dintre colegele mele de facultate că foarte mulţi coordonatori din transplant, profesionişti foarte buni, apreciaţi, au abandonat această activitate. Deci, trebuie să recâştigăm încrederea lor şi să ni-i aducem alături „, a spus ministrul. El a afirmat că trebuie făcute centre de prelevare de organe în toate structurile mari care pot să realizeze acest lucru în condiţii de securitate. În prezent, există 34 de centre acreditate pentru prelevarea organelor, dar numai în 14 s-a desfășurat această activitate.

Serverele, mutate

Serverele Registrului Naţional de Transplant vor fi mutate la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru a fi protejate, a mai anunțat Radu Zamfir. ”Pentru a securiza acest registru am luat legătura cu STS şi se mută serverele la STS pentru a le proteja de eventuale calamităţi, de eventuale lucruri care ne scapă. Avem o preocupare în a înscrie şi a promova Registrul donatorilor în viaţă, prin care orice om se poate înscrie pe perioada vieţii şi înscrierea în acel registru presupune că poate deveni donator în cazul nefericit în care ar intra în moarte cerebrală. Avem o preocupare continuă pentru a securiza acest registru şi a face lucrurile cât mai transparente, în limita informaţiilor cu specific medical care contravin legislaţiei GDPR. În momentul acesta, Registrul fizic este transferat la STS”, a spus reprezentantul ANT.