Săptămâna Internațională a Testării HIV/hepatite: unde se pot face programări?

Asociația Română Anti-SIDA, cu susținerea Coaliției Plus, organizează în România a doua ediție a Săptămânii Internaționale a Testării, care se desfășoară între 22 și 28 noiembrie.

În primul semestru al anului 2021 (01-31 iunie) au fost raportate 213 noi cazuri de HIV la nivel național, cu aproximativ 33,94% mai multe decât în aceeași perioadă a anului anterior, când numărul de teste HIV efectuate a fost în scădere cu 75% din cauza lockdown-ului și a măsurilor de distanțare socială.

Săptămâna Testării își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la testarea și consiliere HIV, Hepatite, BTS (boli sexual-transmisible) și să extindă oferta de testare și diagnostic către persoanele vulnerabile, marginalizate, în condițiile în care servciile de prevenire și reducere a riscurilor sunt insuficiente. Campania se dorește a fi și un spațiu de dialog între toți cei implicați în lupta împotriva SIDA.

„Testarea rapidă non-medicală, cu implicarea educatorilor între egali, urmată de conectarea la asistenţa medicală de specialitate a persoanelor din grupurile vulnerabile, marginalizate social, este plusvaloarea adusă de către asociaţiile comunitare sistemului public de sănătate şi o contribuţie la efortul global de stopare a transmiterii HIV, HBV şi HCV. Pe fondul epidemiei de COVID-19, numărul cazurilor noi de HIV este în creștere iar acest lucru poate fi stopat prin promovarea testării comunitare, nonmedicale”, a declarat Maria Georgescu, director executiv ARAS.

Testarea este cheia stopării transmiterii HIV

Aproximativ 700 de persoane vor putea să primească prin intermediul ARAS teste gratuite la domiciliul, expediate prin curierat rapid. Fiecare colet trimis către destinatari este însoțit de materiale informative și de metode contraceptive.

Mai mult, ARAS pune la dispoziția populației în București trei centre unde în această perioadă, publicul general se poate programa pentru testarea HIV/Hepatite. Programarea telefonică asigură că măsurile de siguranță și protecție împotriva COVID-19 sunt respectate și personalul are suficient timp să gestioneze fiecare beneficiar al testării gratuite.

Programările se pot efectua la CheckPoint Aras (zona Cotroceni, metrou Eroilor) la numărul de telefon 0751.010.539, Centrul de Sănătate ARAS, (str. Ocolului nr.20, zona Stefan cel Mare, metrou Stefan cel Mare) la telefon 0740.303.744 și ARAS Titan (zona Titan, metrou Titan sau Republica) la telefon 031.437.80.57.

ARAS invită medicii de familie să promoveze și să pună la dispoziția pacientilor testare HIV și hepatite.

Conform obiectivelor stabilite prin programul AIDS/SIDA al Națiunilor Unite la care România a aderat, ar trebui ca 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV să își cunoască statutul până în 2030, 95% dintre persoanele infectate cu HIV și testate să primescă constant tratament antiretroviral și 95% dintre persoanele care primesc tratament antiretroviral să aibă încărcătură virală nedetectabilă pe termen lung. În contextul actual al epidemiei de COVID-19, testarea de acasă sau testarea comunitară se impun ca măsuri suplimentare pentru păstrarea unui control al celorlate epidemii. Mai mult, dezvoltarea tehnologiilor a ajutat extrem de mult domeniul HIV, care beneficiază în prezent de teste rapide ușor de utilizat și cu rată de validatate ridicată. Prin testare comunitară se înțelege testarea de către și pentru membrii comunităților vulnerabile. Persoane din comunități vulnerabile, pot primi o formare pentru realizarea testării, consiliere înainte de testare și post-testare, astfel cât să se elimine obstacolele ridicate de limitarea mobilității persoanelor în timpul epidemiei de COVID-19 dar și a discriminării populațiilor care sunt afectate de aceste virusuri.