bolnavi

Cancer după cancer, în 8% din cazuri

8% (1 din 12) dintre pacienții deja diagnosticați cu o formă de cancer sfârșesc prin a dezvolta un al doilea tip de cancer, fără legătură cu primul, care s-a dovedit fatal în 55% dintre cazuri. ”Ca medici clinicieni, putem deveni atât de concentrați pe supravegherea pacienților, ca să vedem dacă putem învinge tipul inițial de

[ Read More ]

Academia de Hemofilie, în sprijinul copiilor bolnavi

Asociația Națională a Hemofilicilor din România (ANHR) organizează, în perioada 4-17 iulie 2016, cea de-a doua ediție din Academia de Hemofilie, primul program comprehensiv venit în sprijinul copiilor cu hemofilie și al părinților acestora. Programul este organizat în două serii de câte 7 zile (în perioada 3- 17 iulie a.c.), iar fiecare serie va include

[ Read More ]

Accesul pacienților la proceduri cardiovasculare

Pacienții cu boli cardiovasculare ar putea avea acces la mult mai multe tratamente și intervenții chirurgicale salvatoare dacă statul ar modifica modul de alocare a fondurilor. Statisticile arată că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea prin boli cardiovasculare.   Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății

[ Read More ]

Dieta persoanelor cu boala Parkinson

Cei care suferă de Parkinson experimentează și probleme legate de dietă. Pe măsură ce boala avansează, va trebui să regândiți modul în care faceți cumpărăturile, depozitați mâncarea sau gătiți.     Activități zilnice Planificați meniurile din timp și faceți o listă de cumpărături cu toate ingredientele de care aveți nevoie. Gândiți-vă la cât timp durează

[ Read More ]

Consilierea ajută bolnavii de cancer să lupte cu boala

Efectul psihologic al aflării diagnosticului de cancer este devastator pentru unii bolnavi, afectându-le chiar prognosticul pe termen mediu și lung. Din acest motiv, consilierea lor de către o echipă de specialiști este esențială. Tulburările apărute în timpul tratamentului pot altera sănătatea pacientului, făcându-l mai vulnerabil în fața bolii. “Pacienții au nevoie de o echipă de

[ Read More ]

Mersul, înotul și ciclismul ajută pacienții cu limfedem

Limfedemul este o afecţiune cronică ce constă în tumefierea anormală a ţesuturilor superficiale ale membrelor (creșterea dimensiunilor membrului superior/inferior). Poate să apară din cauza unui dezechilibru între producţia şi transportul lichidului interstiţial. Dr. Crina Ilieș (foto), medic specialist reabilitare medicală, șef secție Reabilitare Medicală din cadrul Spitalului Polaris Medical, atrage atenția că 2% din populaţia

[ Read More ]

Activități indicate bolnavilor cu artrită reumatoidă

Artrita reumatoidă are anumite simptome care o diferenţiază de alte tipuri de artrită. De exemplu, artrita reumatoidă se manifestă după un model simetric, ceea ce înseamnă că, dacă este afectat un genunchi sau o mână, atunci şi celălalt genunchi sau mână va avea de suferit. Artrita reumatoidă afectează cel mai des articulațiile mâinilor sau ale

[ Read More ]