tratament

Program național pentru eradicarea hepatitei

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) militează pentru adoptarea unei Strategii Integrate pe Hepatite care să includă şi un Program Naţional dedicat acestei patologii. Acest lucru ar duce, în conformitate şi cu Strategia Organizației Mondiale a Sănătăţii, la un control al bolii pe termen lung şi chiar la eradicarea hepatitelor până în 2030.

[ Read More ]

La ce vârstă se operează polipii copiilor?

Polipii care apar la copii sunt, de fapt, vegetații adenoide, adică acel țesut limfoid situat în spatele nasului care mai este cunoscut și sub denumirea științifică de „amigdala Luschka”. Vorbim despre polipi la copil atunci când țesutul limfoid crește în volum foarte mult și devine nociv pentru pacient. Cel puțin 2 din 3 persoane fac

[ Read More ]

Prevenirea și tratamentul osteoporozei încep cu îndepărtarea factorilor favorizanți

Bolile reumatice au costuri medicale și sociale atât de importante încât se transformă într-o adevărată problemă de sănătate publică. Osteoporoza este o boală foarte frecventă: 30% dintre femeile aflate în postmenopauză au osteoporoză, iar 40% din femei și 13% din bărbați suferă o fractură osteoporotică. “Prin complicațiile majore ale osteoporozei- fracturile- costurile ajung să fie

[ Read More ]

Tomografia poate scuti bolnavii cu limfom Hodgkin de chimioterapie

Un anumit tip de scanări medicale poate fi utilizat pentru a scuti pacienții cu limfomul Hodgkin de efectele severe ale chimioterapiei. Cercetătorii au depistat că scanarea PET (tomografia cu emisie pozitronică) poate identifica pacienții al căror limfom răspunde mai bine la tratament, și deci care ar putea necesita mai puțină chimioterapie. “Vestea bună este că

[ Read More ]

Accesul pacienților la proceduri cardiovasculare

Pacienții cu boli cardiovasculare ar putea avea acces la mult mai multe tratamente și intervenții chirurgicale salvatoare dacă statul ar modifica modul de alocare a fondurilor. Statisticile arată că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea prin boli cardiovasculare.   Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății

[ Read More ]

Mersul, înotul și ciclismul ajută pacienții cu limfedem

Limfedemul este o afecţiune cronică ce constă în tumefierea anormală a ţesuturilor superficiale ale membrelor (creșterea dimensiunilor membrului superior/inferior). Poate să apară din cauza unui dezechilibru între producţia şi transportul lichidului interstiţial. Dr. Crina Ilieș (foto), medic specialist reabilitare medicală, șef secție Reabilitare Medicală din cadrul Spitalului Polaris Medical, atrage atenția că 2% din populaţia

[ Read More ]

Diagnosticul precoce, esențial în cancerul de prostată

Cancerul de prostată reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, întrucât afectează bărbații pe o perioadă îndelungată de timp începând cu vârsta de 40 de ani. “Pe măsură ce îmbătrânim, probabilitatea de a fi descoperiți cu acest tip de tumoră crește. Astfel, la vârsta de 80 de ani, aproximativ 70% dintre bărbați ajung să prezinte

[ Read More ]