Specializare în bolile rare pentru profesioniștii din sistemul medical

440 de profesioniști au câștigat competențe sporite în prevenirea, diagnosticarea precoce și tratarea bolilor rare la copii.

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, în calitate de beneficiar, a organizat conferința de închidere a proiectului „Creşterea competenţelor multidisciplinare a personalului medical în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor cu boli rare” (POCU/91/4/8/108207), finanțat din Fonduri Structurale şi de Investiţii Europene, prin Programul Operaţional Capital Uman și implementat în parteneriat cu Asociaţia PartNET-Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă.

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat îmbunătățirea nivelului de competențe a 440 de profesioniști din sistemul medical de sănătate, din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, respectiv ale cadrelor medicale profesioniste din sistemul medical – medici şi asistenţi medicali la nivel național, implicați în prevenirea, diagnosticarea precoce și tratarea bolilor rare la copii.

”Domeniul bolilor rare suferă la ora actuală de un deficit al cunoștințelor medicale și științifice. Asta am încercat noi să facem, să ridicăm aceste cunoștințe vis a vis de patologia bolilor rare pediatrice. (…) Am achiziționat prin acest proiect un aparat de radiofrecvență pentru o patologie specială ortopedică – osteom osteoid, de asemenea, tot în cadrul proiectului, am organizat un laborator de vestibulogie și, cu mândrie spun, cred că este singurul laborator din România pe această patologie de vertij, mă refer la un spital de stat, care investighează copii, iar eu și echipa mea facem aceste servicii de nișă și unice de un an”, a declarat dr. Diana Ionescu, manager de proiect, director medical al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

”Acest proiect este o mare realizare  în domeniul medical dedicat exclusiv pacienților pediatrici și, în mod special,  acelor copii afectați de bolile rare, care nu sunt puține la număr.(…) În acest sens, Universitatea de Medicină și Farmacie a demarat și a reușit, printr-o Hotărâre de Guvern, să creeze un institut de genomică, acum este pe hârtie, trebuie să îl opraționalizăm, dar sperăm să avem în viitor acest institut care va fi foarte important în diagnosticul bolilor rare”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Proiectul „Creşterea competenţelor multidisciplinare a personalului medical în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor cu boli rare” (POCU/91/4/8/108207) s-a desfășurat pe o perioadă de 42 de luni, în intervalul 11.12.2017 – 10.06.2021.  Valoarea totală a proiectului a fost de 5.210.903,12 lei, din care valoarea cofinanţării Uniunii Europene s-a ridicat la 4.400.086,59 lei.